Am obosit..

~ să mă gîndesc la ce-ar fi fost dacă ...
~ să caut răspunsuri pe care
nu le voi afla niciodată
~ să încerc să ghicesc ce gîndesc unii cu adevărat
~ să aştept fericirea
~ să fac altora pe plac
~ să mă găsesc doar pe mine vinovată de tot ce se întîmplă
~ să lupt cu nesiguranţa şi cu lipsa de încredere în mine şi să fiu învinsă
~ să ma gandesc la cat de usor te pot rani sau dezamagi oamenii
~ să sper că ziua ce vine va aduce schimbarea pe care o doresc
~ să mă consum pentru orice lucru neînsemnat pentru alţii, dar al naibii de important pentru mine
~ să văd cum trece timpul fără saă realizez nimic important~ să visez ...?

Da, am obosit să visez... Am obosit să visez la o lume mai buna, la o viaţă fericită.

Şi totuşi, de ce nu pot renunţa la toate astea? Mă simt de parcă ar trebui să renunţ la însăşi esenţa mea... Îmi doresc schimbarea, dar în acelaşi timp, îmi e frică de ea, îmi e teamă că m-aş anula pe mine ca om.

Concluzie: Ca orice om care a obosit, mă voi opri o clipă să-mi trag sufletul şi apoi voi porni iar la drum, un drum pe care trebuie să-l parcurgem cu toţii pînă la capăt: viaţa.